Rejuvenation Week / Ziua 1 / Purificarea începe în interior


 

Pentru mine, primăvara înseamnă energie, viață, lumina soarelui și prospețimea aerului. E timpul în care simt cum corpul se dezmorțește și mintea se activează.Îmi vine să alerg, să urlu și să mă tăvălesc pe jos . De obicei, în perioada asta experimentez explozii de energie în combinație cu stări de somnolență pentru că, să nu uităm, primăvara vine și cu astenia la pachet.

Primăvara mai aduce cu ea și alte gânduri: "M-am cam îngrășat în iarna asta…" "Mi-e poftă de o salată ridichii cu pătrujel și lămâie" …

 

E firesc :) Detoxifierea bate la ușă și dacă aș fi fost la vârsta de 23 de ani nici nu mă sinchiseam să mă uit pe vizor să văd cine mă deranjează . Dar acum, că sunt la altă vârstă și văd viața din altă perspectivă, stau eu în fața ușii cu paharul de green juice în mână și o întreb pe primăvară : "Hai! Când vii? Că te aștept de o iarnă întreagă!"

Și ea zice:

"Vin… nu mă grăbi că oricum nu ești pregătită!"

"Cum? Nu vezi că sunt gata echipată să încep alergarea pe sub Tâmpa? Am băut și smoothie-ul de banane cu maca și afine. Vreau să încep alergarea. Încălzește și tu un pic pe afară și îi dau drumul"

"Nu! Încă nu ai început detoxifierea. "

"Cum nu? de o săptămână stau numai pe sucuri și salate . Fără pâine. Fără zahăr. "

"Degeaba faci asta dacă nu începi din interior. Tu ai început din exterior și te aștepti să te schimbi în interior. Dar nu va funcționa."

"Nu înțeleg!" - deja mă calcă pe coadă coana Primăvară

"Nu va funcționa pentru că e ca și cum ai construi o casă fără fundație. Poate că vei da jos câteva kilograme și că te vei simți mai bine! Vei avea un ten mai luminos, te vei simți mai ușoară dar problema va fi tot acolo…ascunsă în minte …gata să iasă la suprafață în primul moment de neatenție. Și vei cădea iarăși în negativism, supărare, oboseală, lipsă de somn, mâncat aiurea. În iarna următoare vei ajunge exact în același punct de unde ai plecat iarna trecută. Doar că vei fi mai bătrână cu un an :)" și îmi râde în față cu o boare de pini

"Primăvaro, bați câmpii! Plus că ești cam pesimistă. Te știam mai veselă" încerc eu să o dau pe brazdă

"Mai veselă decât să aduc la viață tot ce mișcă nu pot să fiu. Flori, albine și stare de bine. Doar cu mine! Uite care e treaba, gagico: degeaba te ungi tu cu toate uleiurile și mănânci avocado "bio organic stuff" dacă nu faci nimic cu mintea ta.Pentru că totul pleacă din minte" - mi-o taie Primăvara cu un vânt rece de Mărțisor

"Adică?"- fac pe proasta...

"Adică înainte să spui sau să faci orice acțiune există gândul de a spune sau a face acea acțiune. Gândurile și emoțiile se întâmplă în minte și dacă nu ești conștientă de treaba asta…atunci pierzi esențialul"

"Și care e esențialul? "

"Să fii fericită! Ăsta e esențialul! De ce vrei să te purific? Sau să te "rejuvenezi" cum zici tu?"

"Ca să mă simt mai bine…să am mai multă energie…"

"Să ai energie ca să.... ce?

"Să trăiesc!"

"Crezi tu că trăiești dar nu prea e așa. Să trăiești cu adevărat înseamnă să fii conștientă . Conștiența aduce cu sine prezența. Atunci când bei sucul tău de frunze vei fi extaz dacă vei fi complet prezentă în clipa în care clorofila îți intră în toate celulele corpului. Poți să cazi în abisul simțurilor atunci când miroși florile unui portocal dacă ești complet prezentă în acel act de "a mirosi floarea"

"Sunt alergică la polen" - o dau la bluf...poate mă lasă nebuna în pace

"Greșit! Nu TU ești alergică ci MINTEA are o reacție condiționată la un factor extern. Respectiv, la polen. Problema se rezolvă de la sine în clipa în care decondiționezi mintea. Și aici ajungem la subiect."

"Păi treci la subiect! Că văd că o arzi pe filozofie azi"

"Tu trăiești într-o cultură în care ai fost condiționată din fașă să crezi că fericirea este în exterior. Ți s-a spus că vei fi fericită dacă vei avea păpuși Barbie sau dacă vei scăpa de coșurile de pe față. Apoi ai aflat că fericirea vine de fapt de la altcineva, un EL care te așteaptă acolo , undeva. Și tot așa până când descoperi singură că de fapt e totul o iluzie.

Fericirea e deja în buzunarul tău. A fost mereu acolo. Doar că ai uitat să cauți și în interior. Din clipa în care îți muți atenția în interior , începi să vezi cum funcționează mintea. Începi să înțelegi cum se formează patternurile mentale, cum se sedimentează obișnuințele și cum te complaci în reacții oarbe bazate pe dorință și atașament. "

"Aham… deci e de la cap?"

"Nu neapărat. Mintea nu e doar in cap :) Mintea sau conștiința e un flux continuu care se manifestă în tot corpul fizic. Mintea unui copil e mai liberă decât mintea ta pentru că nu este atât de condiționată. Un copil se bucură de o floare și atât.  Când miroși o floare, tu te intrebi " oare floarea asta crește doar în zona asta sau se găsește și în Corfu?". În felul acesta începe un dialog în mintea ta și atenția se mută pe gânduri și nu mai ești prezentă. Miroși floarea dar mintea ta e în altă parte și nu trăiești experiența pe deplin.

„Și cum schimb asta?” chiar m-a prins în mrejele ei ....

„Schimbi asta în clipa în care schimbi obiceiurile minții. Mintea e obișnuită să fugă ori în trecut (amintiri, emoții) ori în viitor (fantasme, închipuiri, planuri,proiecții).

O metodă foarte eficientă de a schimba obiceiurile minții este meditația. „

„Mâ găndeam că ajungi la din astea” și mă ridic deja în picioare gata să îmi iau tălpășița

„Ai vreo problemă cu meditația? Sții ce este meditația?” insistă doamna efemeră

„Nu știu...dar ...”

„Hai să facem un exercițiu! Încearcă să îți concentrezi atenția asupra zonei dintre vârful nasului și buza superioară”

„Adică la mustață?” Îmi dau seama că Primăvara asta nu are nevoie de epilare.

„Glumeațo! Continuăm! Observă cum intră și cum iese aerul pe nări. Respiră natural. Acesta nu e un exercițiu de respirație, așa că lasă respirația să se întâmple natural. Tu doar observi cum intră și cum iese aerul pe nări. Fără să emiți judecăți și fără să clasifici.

Ești simplu observator. „

„Simplu.”

„Fă acest exercițiu în fiecare zi de trei ori pe zi, câte cinci minute. Nu contează că ești la birou sau acasă sau în metrou. Doar ești conștientă de respirație.”

„Asta e meditația?”

„Sunt multe feluri de a medita. Ăsta e unul dintre ele. Tu începe să faci acest exercițiu. Vei vedea ce se întâmplă în mintea ta și apoi povestim”

Și până să mai întreb ceva ...puf! ...primăvara a dispărut și m-am trezit iar singură în fața ușii, numărând inspirul și expirul. Am înnebunit? Stau să număr de câte ori respir pe minut?

„ Ai și uitat ce ți-am spus?” - mă sperie Primăvara care reapare din senin !

„Ăăăăăă....” - oare știe ce gândesc?!

„Nu trebuie să numeri nimic. Nu „trebuie” nimic. Relaxează-te. Doar ești atentă, conștientă. Observi un fenomen natural. Ai văzut ce minte sălbatică ai? Nu vrea să stea locului nici măcar 10 secunde. Imediat apar gândurile, numerele, ideile.... he he!

E bine că măcar acum știi de unde să începi! Succes! Pe curând”

Și iar dispare.... puf!